Cornuri pufoase, de casă – Se prepară din 500g făină, 100 ml lapte cald, 100 ml ulei,1 ou, 30g unt și…

Cornuri pufoase, de casă – Se prepară din 500g făină, 100 ml lapte cald, 100 ml ulei,1 ou, 30g unt și…

Ingrediente necesare:

  • 10 g drojdie uscată
  • 1 linguriță zahăr
  • 100 ml lapte cald
  • 100 ml apă caldă
  • 100 ml ulei
  • 3 lingurițe iaurt natural
  • 1 ou
  • 500 g făină
  • 1 linguriță sare
  • 30 g unt
  • Apă la nevoie

Mod de preparare:

Punem drojdia într-un bol mai mare. Adăugăm apa, laptele, zahărul și amestecăm. Adăugăm uleiul, iaurtul, oul, făina cernută și sarea. Frământăm un aluat omogen și neted pe care îl acoperim cu folie alimentară și îl punem la dospit, la loc cald, timp de 90 de minute.

Ulterior, împărțim aluatul în zece bile egale. Nu adăugăm făină în plus: aluatul trebuie să fie un pic lipicios. Dacă se lipește, ne ungem mâinile și suprafața de lucru cu ulei. Întindem fiecare bucată de aluat, rulăm și dăm forma de corn. Transferăm cornurile pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și lăsăm la dospit timp de 30 de minute.

Le ungem cu un pic de apă și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 220 de grade, pentru 20 de minute.

După coacere, ungem cornurile fierbinți cu unt.

Savurați cu poftă! Poftă bună!

Sursă

Leave a Comment